Concursul de pescuit pentru copii AMAZONKID

 După o pauză de trei ani, anul acesta (2017) am reușit să organizăm din nou concursul de pescuit pentru copii AMAZONKID. A fost o zi de Duminică frumosă cu mult soare, când 38 de copilași împreună cu parinții au sosit pe balta de la Dara. Am urmărit chipul lor. Erau foarte emoționați, fericiți, atenți. Totul a decurs frumos. La ora 8 am facut extragerea pentru standuri, toți copii au primit nadă, cârlige, fire, plute, viermi. Au participat 7 copii de la Casa din Halmeu, ei au primit și vergi, linii juvelnice, suporți.

      În acest an am avut mai puțini sponsori și voluntari, însă au fost la înălțime. Înainte să înceapă concursul am spus copiilor să aibe grijă de natură să nu facă mizerie, să nu arunce cojile de semințe pe jos, mai în glumă am zis să pună cojile de semințe în buzunar. 🙂

După extragere cu toții au plecat să-și ocupe locul în stand. La ora 8.40 erau pregatiți, așa că de comun acord am dat startul concursului la ora 9. Ruben a suflat în trămbiță, când, din acel moment vergile copiilor au zburat în apă. Concursul a durat trei ore. În acest timp am supravegheat atent concursul, să fie totul în regulă. Din nou mi-a captat atenția chipul micilor pescari. Atâta dorință, așa multă emoție, îndemânare. Erau atât de fericiți cum numai copii pot fi. Au fost corecți, nu au încălcat nici un regulament, nu au făcut nici un pic de mizerie și nu au încercat nici să trișeze. Copii sunt minunați! Sunt fericiți, buni și optimiști. Mulți adulți ar putea să ia exemplu de la ei.   Am trăi într-o lume mult mai bună.

      A fost primul an când copii mei nu au concurat la acest concurs. Sunt prea mari deja. Anette are 19 ani și e in Cluj la facultate, iar Ruben are 16 ani, el a fost arbitrul. Și-a făcut treaba foarte bine. Acum vreo 9 ani, am venit cu idea Amazonkidului, din dorința de a le oferi în primul rând copiilor mei șansa de a concura, de a învața lucruri noi. Însă acum ei au crescut, totuși e o satisfacți enormă să ști că ai făcut ceva pentru alți copilași. Sper ca acest concurs să trăiască și peste 100 de ani.  Revenind la concurs, la ora 12 fix, Ruben a suflat din nou și concursul a luat sfarșit. Le-am pregatit copiilor pogăcele, cornulețe cu ciocolată și apă. A urmat căntărirea, după care arbitrul a făcut clasamentul. A urmat premierea. Emoțiile au fost mari.

CLASAMENT:

Locul X KRISZTIAN SZABI cadou din partea sponsorilor

Locul IX BARAKONYI BALAZS cadou din partea sponsorilor

Locul VIII PAP ALEX cadou din partea sponsorilor

Locul VII SĂNDULESCU COSMIN cadou din partea sponsorilor

Locul VI BOSZORMENYI DENIZ cadou din partea sponsorilor

Locul V MARK BENJAMIN cadou din partea sponsorilor

Locul IV SZTANKOVICS RUBEN cadou din partea sponsorilor

PODIUM:

Locul I KEPES KEVIN 2750 g cadou din partea sponsorilor, cupă, diplomă

Locul II BELIGA CARMEN 2410 g cadou din partea sponsorilor, cupă, dilomă

Locul III BALOG RADU 525 g cadou din partea sponsorilor, cupă, diploma

CEA MAI MARE CAPTURĂ KEPES KEVIN cu un amur de 450 g, cadou din partea sponsorilor, cupă, diplomă.

       Eu zic că ziua de 4 Iunie 2017 a fost o reușită.

       Felicitări tuturor copiilor care au participat la acest concurs, cu toții ați fost minunați!

       Mulțimim din nou tuturor celor implicați. Împreună putem!

SPONSORI: Balta de pescuit Dara, KLIL MOB, KEPES ZSOLT, SILVER HOOK, MG SPECIAL CARP,FISH PRO, VIDRA SATU MARE, MAGGOT FISH, ENERGOFISH, AMAZONSHOP.

VOLUNTARI: PASCA ANDREAS, PASCA ATTILA, PANDI MELINDA, PANDI FERENC, OLAR DANIEL, OLAR ANCA, TARȚA , SORIN.

FOTOGRAF: DOREL FLORIN

ARBITRU: RUBEN MARKA

ORGANIZATOR: NAGY ZSOLT, RAMONA MARKA

NU UITAȚI: IUBIȚI NATURA ȘI AVEȚI GRIJĂ DE EA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *