În natură!

Într-o duminică frumoasă de Februarie ne pornim către un loc drag nouă. Din Satu Mare facem 20 de minute cu masina. Drumul până acolo e frumos. Zărim căprioare, fazani și iepuri. Ajunși la fața locului rămânem plăcuți surprinși, găsind mereu acelaș peisaj mirific de care nu te poți sătura și de care ne-a fost atât de dor. Căsuța situata pe marginea lacului ne oferă pe lângă dotari și confort și o terasă superbă unde am pregătit mult asteptata ciorbă la ceaun. Proprietarul lacului ne asteptă cu lemnele pregatite și cu o mică gustare pentru băieți (adică pălincă). El este un om modest, respectuos și o bună gazdă. Băieții și-au instalat lansetele de pescuit, timp în care eu am pregătit ciorba. Lacul are patru hectare cu o adâncime nu prea mare și este mereu bine populat. Ne-am plimbat, am pescuit, ne-am dat pe leagane si pe balansoar, am gătit, am alergat, am măncat înghețata pentru ca la un moment dat s-a facut auzită melodia mașinii de înghețata care circula des lângă lac și ne-am ales înghețata preferată dintr-o mie! Mai pe scurt, ne-am încărcat bateriile și acum, plăcut obosiți, ne punem capul pe pernă, iar mâine începem o nouă săptamană energica! Vă recomand să iesiți în natură chiar dacă pescuiți sau nu. Cu siguranță veți simți diferența! Dar nu uitati: Iubiți natura și aveți grijă de ea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *